Premierul Ungureanu a acuzat opoziția de lipsă de responsabilitate la depunerea moțiunii, dar și în acțiuni anterioare, arătând că nu înțelege de ce a fost criticat pentru vizita efectuată, joi, în Polonia și declarând că România nu este „un magazin pe care să-l închizi când pleci în Dubai”, făcând astfel trimitere la declarațiile recente ale PDL privind vacanța liderului PSD Victor Ponta, scrie Mediafax.
„Nu pot înțelege de ce respectarea unor angajamente poate fi privită cu atâta lejeritate. Și, în acest context, doresc să le răspund și celor care au ridicat semne de întrebare privind oportunitatea primului-ministru al României de a se afla ieri la Varșovia, la Forumul „Europa Centrală și de Est – China”: nu am fost acolo pentru mine, am fost pentru România, pentru a apăra interesele cetățenilor Romaniei, fiindcă oricum știm cu toții ce inseamnă China, înțelegem și ce înseamnă credibilitatea țării într-o asemenea relație. Credibilitatea unui stat se câștigă greu și se poate pierde într-o secundă. România nu este un magazin pe care să pui o placă, închizând ușa, și să spui că te intorci după ce îți termini vacanța, eventual, în Dubai”, a spus Ungureanu.
În urmă cu două săptămâni, liderul PSD, Victor Ponta, a anunțat, printr-un comunicat de presă, că USL va propune în plenul Parlamentului un nou vot, pentru uninominalul simplu, liderul PSD precizând că doar Sulfina Barbu a votat, miercuri, în Comisia de cod electoral, pentru acest sistem, în timp ce reprezentanți PDL, UNPR și UDMR și un membru al minorităților au votat împotrivă.
Președintele PSD a susținut că democrat-liberalii mint în privința susținerii uninominalului pur și că USL va milita pentru introducerea acestui sistem de vot.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat atunci că Ponta „nu are niciun fel de temei să dea lecții de moralitate PDL” pe tema discuțiilor din comisia electorală privind sistemul de vot, el apreciind că liderul PSD Ponta a făcut scandal pe această temă în Vinerea mare deoarece vroia să marcheze că s-a întors din vacanța din Dubai.